Trecutul care nu pleacă niciodată

M-am gândit că, dacă las orașul acesta în urmă, și viața aceasta va rămâne în urmă. M-am gândit că, dacă îmi tai părul, e ca și cum aș tăia cu foarfeca bucăți din pânza trecutului. Dar trecutul nu rămâne niciodată în urmă. Îți bate la ușă când nu te aștepți, te îmbrățișează și nu te lasă niciodată să trăiești fără să îți amintești.

E adevărat că o viață fără amintiri nu merită trăită, dar sunt momente care ar trebui să rămână în urmă, pentru a nu le mai regăsi vreodată.

Așa mă simt acum, când îmi dau seama ce greșeală am făcut încercând să uit totul. Am încercat să mă dezbrac de mine ca de o haină și să mă pierd în mulțimea zgomotoasă de pe străzile marelui oraș. Am încercat să rămân în anonimat, ca și cum aș trăi o viață fără mine, pentru că nu știu ce caut în viața mea.

Adevărul e dureros și greu de acceptat: dacă un lucru nu m-a omorât, niciodată nu m-a făcut mai puternică. Observ cum lumea face greșeli, eu fac greșeli. Știm că lucrurile sunt greșite chiar înainte să le facem. Dar, la fel ca pasărea spin, care apare într-o legendă celtică asemenea unei ființe minunate ce cântă doar o dată în viață, apoi își înfige pieptul în cel mai adânc spin și moare, facem lucrurile greșite, pentru că asta e natura umană. Fiecare are micul său cântec și fiecare creează spinul său, fără a ține cont de durere.

Am încercat de multe ori să evit întâlnirea cu trecutul, m-am prefăcut că nu văd privirile umbrelor care îmi aminteau de locuri sau momente dragi, doar pentru că am crezut că e mai bine. Dar cine ești dacă nu te poți accepta pe tine în totalitate? Nu îmi pot da seama, pentru că încă încerc să uit sau să accept trecutul. Nici eu nu știu.

Sunt atâția oameni pe care îi văd zilnic, la care mă gândesc, pe care vreau să îi sun și să le spun doar „Știi, mă gândeam la tine. Probabil tu nu, dar voiam doar să știu că ești bine.” Și totuși nu sun… pentru că lor nu le pasă. Nimănui nu îi pasă ce simți, ce vrei, nimeni nu are timp pentru visurile tale. Toți te vor zâmbind și simțindu-te bine alături de ei. E normal, lumea nu vrea să fie tristă. Ei își acceptă trecutul, fie pentru că nu le pasă de el, fie pentru că nu au nimic de ascuns.

Nu vrei să uiți trecutul pentru că vrei să îl ascunzi. Vrei să scapi de el pentru că vrei ca tu să te ascunzi. Să te ascunzi pe tine de tine și de restul. Știi că se termină atunci când unul a uitat ceea ce tu nu vei uita niciodată.